Campania s-a încheiat!

Îți mulțumim, poți citi regulamentul campaniei aici:
Regulamentul campaniei - Distracție în familie cu Pufina

Vezi lista câștigătorilor

Produse Participante

Află mai multe despre produsele Pufina premiile.

Magazine participante

Lista magazinelor participante

Sugestia zilei

Click pe butonul de mai jos și poți vedea sugestia de astăzi
Luați o stație de karaoke și descoperiți-vă talentele vocale ascunse. Inclusiv cei mai mici ar putea să vă surprindă cu versuri pe care le-au auzit în repetate rânduri la radio și o seară de cântece în familie este cu siguranță o experiență memorabilă.
Află sugestia

Cum să te distrezi în familie

Citește recomandările Pufina pentru activități distractive în familie.

Basmul și personaje fantastice din suluri de hârtie

Însă cum faceți dacă doriți să îi transpuneți pe cei mici într-o lume feerică, în care personajele principale iau forma inorogilor, dragonilor, a lui Făt-Frumos sau a Ilenei-Cosânzeane?

Nimic mai simplu! Asezați pe o masă suluri de hârtie pe care le-ați depozitat în diverse cutii, hârtie creponată, carton colorat, acuarele și carioci. Adăugați pensule, foarfece, pistol de lipit sau un tub de aracet.

Cu instrumentarul pregătit, cursurile de abilități practice și literatură română încep în curând!

Introducere

Înainte de a da startul realizării simpaticelor personaje, luați-vă rolul de narator în serios și invitați-i pe cei mici în uimitoarea atmosferă a basmului. Povestiți-le despre inorogi, dragoni, Făt-Frumos si Ileana-Cosânzeana, cum înving răul și ajung să conducă regate.

Cuprins

Cu atribuțiunile de povestitor bine ancorate, este acum timpul să treceți la acțiune! Realizarea propriu-zisă a personajelor după anumiți pași:

1. În funcție de personajul ales, folosiți anumite culori pentru pictarea lor. De exemplu, dacă realizați un inorog, pictați sulul de hârtie în alb sau roz. Pentru dragoni, folosiți culoarea verde, iar hainele lui Făt-Frumos sau ale Ilenei-Cosânzeane vor fi în diferite nuanțe, așa cum prichindelul dorește.

2. Pentru a desena fața personajelor, așezați sulul de hârtie în poziție verticală, iar cu ajutorul cariocilor creionați ochii, gura și nasul.

3. Treceți la pasul următor! Coada animalelor fabuloase!☺ Pentru inorog, tăiați fâșii de hârtie creponată de lungimi egale și în culori diferite, iar pentru dragon este necesară doar hârtie în nuanțe de verde. Apoi, strângeți-le ușor la capăt, puneți un strop de aracet și presați-le ușor. Lăsa-ți un minunt să se usuce, după care coada realizată fixați-o la unul dintre capetele sulului de hârtie. Pentru părul lui Făt-Frumos sau al Ilenei-Cosânzeane, aveți nevoie doar de fâșii de hârtie creponată galbenă pe care le amplasați una câte una de-a lungul cercului sulului.

4. Decupați câteva cartoane colorate în forma de triunghi și amplasați-le câțiva centimetri mai sus, stânga-dreapta, de fața animăluțelor fantastice, pentru a lua forma urechilor.

5. Alegeți-vă fiecare personajul preferat și realizați dialoguri, exact ca în basm. Presărați replici amuzante și hohotele de veselie nu vor întârzia să apară.

Încheiere

Acestea fiind zise, copiii, tati, mami și bunicii s-au jucat trei zile și trei seri, au râs copios și au învățat într-un mod distractiv despre basm! Și ia ghiciți! Și-au invitat și prietenii, iar o nouă rundă de joacă stă să începă!

"Supermarketul" din living

Vă mai aduceți aminte de clipele minunate din copilărie? Când petreceam vacanțele de vară în curtea bunicilor și transformam pridvorul în "magazinul" nostru perferat?

Dacă v-am făcut să deveniți nostalgici, avem o veste bună! The show must go one! Trebuie doar să vă alăturați prichindeilor voștri și să creați cele mai frumoase momente în familie la …. "Supermarketul din living"!

Cu instrumentarul pregătit, cursurile de abilități practice și literatură română încep în curând!

Ce trebuie să faceți?

Mergeți împreună cu cei mici la magazinul lor preferat de jucării și cumpărați fructe și legume de diferite culori și mărimi, dar și anumite produse din lemn sau plastic: sticlă de lapte, cutie de zahăr, cuburi de brânză topită. Nu uitați! Casa de marcat și cântarul de jucărie sunt un must have. Fără ele, joaca nu ar mai avea același farmec!

Odată ajunși acasă, așezați produsele pe categorii în diverse lădițe sau coșuri textile și scrieți pe etichete prețurile acestora. Este recomandat să-i îndrumați pe prichindei să facă această ultimă sarcină pentru a se familiariza cu valorile, dar și cu unitățile de măsură.

De asemenea, dacă nu este prevăzută casa de marcat cu bani fictivi, vă puteți ajuta de șervețele de hârtie pe care le transformați în bacnote.

Așadar, cu șorțul de vânzător la purtători, copiii sunt dornici să își întâmpine primii clienți: mami, tati și frățiorii.

Ce pot deprinde cei mici prin acest joc?

Pe lângă distracția în familie, ‘’supermarketul’’ din living este jocul ideal prin care ștrenagrii pot învăța cu ușurință tipurile de fructe și legume, dar și cunoașterea culorilor într-un mod amuzant. În egală măsură, deprind calculele matematice și chiar arta negocierii. Doar la magazin, prețurile se mai și modifică în funcție de cât de drăguț este cumpărătorul.

#Goodtoknow În timp ce ‘’faceți cumpărăturile”, spuneți-le celor mici și despre proprietățile și beneficiile fructelor si legumelor sau a anumitor produse. Prin joacă, aceștia își vor însuși și noțiunile ce țin un stil de viață sănătos și echilibrat.

Când ‘’supermarketul’’ este aproape de finalul programului, amintiți-le ștrengarilor că este foarte important că fiecare articol trebuie așezat în cutia potrivită, pe raftul său. Un sfat care îi va ajuta pe viitor să fie organizați și responsabili.

Iar dacă vă gândiți ca pe timp de vară să vă extindeți și să ‘’deschideți’’ un stand în aer liber, faceți o vizită bunicilor la țară. Vor fi tare fericiți să vadă cum nepoțeii lor sunt cei mai buni întreprinzători.

13 activități indoors pentru mici și mari deopotrivă

Tabloul ideal de familie parcă mereu e pictat undeva în aer liber, vezi părinții și copiii cu bicicletele pe un drum de țară sau echipați de urcat un traseu montan. Distracția în familie pare să aibă mereu loc undeva în natură.

Și atunci.. ce ar trebui să faci când nu ai libertatea de mișcare sau posibilitatea de a ieși din casă? Cum poți construi experiențe memorabile din interiorul căminului tău?

CNoi credem că se poate. Mai jos am pregătit o listă de activități pe care le poți face împreună cu familia, cu costuri minime, fără a fi nevoie să ieșiți din casă.

1. Jucați jocuri de societate sau cu cărți

Când ai jucat ultima dată Rummikub? Sau Rentz? Sau UNO? Dacă niciunul dintre jocurile acestea nu îți spun nimic, este timpul să le descoperi. Dacă le știai de dinainte, ne bucurăm să îți putem aduce aminte de ele. Jocurile de cărți și boardgames de orice natură sunt o opțiune cât se poate de distractivă de a petrece timpul în familie. Cine știe? Poate așa aflați și lucruri noi unii despre ceilalți!

2. Faceți un picnic

Am zis activități indoors și apoi picnic? Chiar așa, nu e nevoie să ieșiți din casă pentru un mic joc de rol. Întindeți o pătură pe podea, puneți gustări într-un coșuleț și gata! Sunteți gata de o excursie imaginară. Poți deschide un atlas cu această ocazie și povesti cu cei mici despre animale sau plante, cei mici sunt mereu curioși de natura înconjurătoare.

3. Gătiți împreună

Rețete creative avem nenumărate la un click distanță. De la o masă cu specific asiatic, la pizza făcută în casă sau chiar și o salată, cu siguranță va fi o experiență frumoasă dacă e împărtășită. Sigur, ce anume poate cel mic face în procesul de gătit depinde foarte mult și de vârsta copilului, dar să nu uităm cum era pentru noi când eram mici și ne doream să contribuim.

4. Creați opera familiei

Poate nu suntem toți cei mai talentați pictori, dar la urma urmei nu despre asta e vorba. O activitate artistică la comun, precum crearea unui tablou al familie, ne poate scoate foarte ușor din monotonie și ajuta să ne explorăm creativitatea, în timp ce construim amintiri frumoase cu familia.

5. Faceți un puzzle împreună

Da, unul mare, cu peste 1000 de piese. Nu oricine are răbdare pentru activități de acest gen, dar dacă te afli printre amatori, aceasta poate fi o activitate de împărtășit cu familia. După un exercițiu de atenție și concentrare, la final veți avea parte de un tablou nou de pus în casă (dacă lipiți un carton sub puzzle) și de încă o amintire prețioasă cu familia de păstrat.

6. Organizați o seară de film împreună

Și să o chiar organizați: să vindeți bilete celor mici, să pregătiți popcornul, poate chiar să proiectați filmul ales pe un ecran mai mare, dacă aveți posibilitatea. Un pic de joc de rol nu strică, pentru a intra în atmosfera de cinema. Așa s-ar diferenția cu siguranță vizionarea filmului de o seară obișnuită acasă.

7. Faceți origami și confecții din diferite materiale

De la păsări și flori din hârtie, la pinguini și vulpițe din cartonul de la hârtia igienică și bijuterii confecționate din plastic, universul “lucrului manual” nu are limite, dacă ne dăm frâu liber imaginației și investim timpul în a crea lucruri inedite cu familia.

8. Învățați un skill nou împreună

Nu toate activitățile pe care le-ai putea întreprinde alături de cei dragi trebuie să fie evenimente unice, care să aibă loc o data. Vă puteți asuma să învățați împreună ceva nou, fie că e vorba de o limbă străină nouă sau vă uitați la cursuri de programare pentru începători, ar putea fi o experiență de neuitat, care cu siguranță vă va aduce mai aproape unii de alții.

9. Jucați mima sau teatru de improvizație

Mima sau teatrul de improvizație nu puteau lipsi din lista aceasta. Este un joc atât de simplu, nu necesită resurse logistice de niciun fel, vă stimulează creativitatea și prezența de spirit și poate fi cât se poate de distractiv. Toți membrii familiei îl vor adora.

10. Organizați o seară de karaoke acasă

Karaoke e mereu distractiv, cu sau fără valențe muzicale, mai ales pentru copii, care sunt mult mai lipsiți de inhibiții decât noi, adulții. Puteți împărtăși piesele preferate și cânta alături de familie, puteți afla ce preferințe muzicale au cei mici. Cu siguranță ar fi o seară de neuitat, și pentru voi, poate și pentru vecini 😊

11. Creați un vision board

Poate fi o activitate inspirațională pentru toți membrii familiei. Cum ar fi să vă creați un vision board împreună? Căutați poze, fragmente de text și citate reprezentative pentru visele voastre și realizați un colaj din toate, care să fie acolo să vă amintească de tot ce vreți să obțineți și să vă motiveze oricând dați ochii cu el.

12. Parada modei

Cunoaștem cu toții fascinația celor mici pentru dulapul cu haine al părinților, așa-i? Ce-ar fi ca măcar o dată, explorarea lui din plin să fie permisă? Surprinde-i pe cei mici, organizând o după-masă de “parada modei”. Va fi o experiență unică, pe care niciunii n-o veți uita curând și poate se mai diminuează interesul pentru dulapul părinților pe viitor.

13. Experimente științifice

Ce se întâmplă dacă adăugăm o pastilă de Mentos într-o sticlă de Cola? Dar dacă topim bezele? Credem că nu doar cei mici ar putea fi curioși să primească răspunsuri la întrebări științifice, așa că o zi de experimente împreună s-ar putea să fie mai mult decât o ocazie bună de învățare și adunat amintiri.

Poți alege oricare activitate din lista noastră. Sau poți opta pentru oricare altă idee nu apare printre propunerile noastre.

Sperăm, totuși, că te-am convins. Distracția apare inevitabil, atunci când suntem alături de cei dragi, chiar și fără a fi nevoiți să ieșim din casă.

Teatrul de păpuși, distracție la superlativ în familie

Pasionat de replici, texte și scenarii, cel mic "oferă" în fiecare seară bilete la piesele sale de teatru. Dar tare și-ar dori să-și completeze recuzita și trupa de actori, cu mami, tati și jucăriile de pluș.

Și iată cum din simplii spectatori vă treziți pe scena improvizată, devenind brusc păpușarii care mânuiesc marionetele unei reprezentații de succes – teatrul de păpuși de acasă.

De la actori la recuziteri, designeri de costume și directori de distribuție

Ca actori ați înțeles cum stă treaba! Vă spuneți textul conform scenariului, încercați să presărați și puțin talent și așteptați aplauzele de final.

Dar cu recuzita cum rămâne? Cine se ocupă de ea? Evident, mami, tati și prichindelul recuziteri. Prima variantă este să vă puneți creativitatea la joacă. Cumpărați un placaj sau carton de dimensiunea unei coli A2 și decupați cu ajutorul unui traforaj centrul acestuia, astfel încât să ia forma unei ferestre.

Pe laterale, stânga-dreapta, montați cu un pistol de lipit încă două placaje de 40 de cm pentru a-l susține pe cel frontal și așa ați realizat paravanul.

Pentru cortina aveți nevoie de câteva bucăți de material textil, în diverse culori, pe care le veți croi și lipi deasupra ‘’ferestrei’’ cu o bandă dublă adezivă, făcând cute de mărimi medii, pentru a crea falduri voluminoase. La capătul materialului, coaseți franjuri și imaginea unei scene adevărate nu întârzie să apară.

Cea de a doua varianta este să mergeți în magazinele de jucării sau să intrați pe diverse site-uri și să cumpărați un teatru de păpuși gata realizat, ce cuprinde scenă luminată, tăbliță pe care să scrieți numele spectacolului și marionete.

Marionete... pe care va trebui să le schimbați în costume diferite în funcție de reprezentație. Iar ‘’rolul’’ acesta îi revine, bineînțeles, designer-ului de costume- micul vostru artist, ajutat de mami sau bunica în crearea fustițelor mamei urs sau a căciuliței lui bebe urs.

Dupa ce aceste detalii sunt bine puse la punct, urmează ca directorul de distribuție, în speță, unul dintre membrii familie, să prezintă rolul fiecarui actor și îi predă marioneta aferentă. Se face ultima repetiție generală și ... acțiune!

Punerea în scenă a piesei de teatru după regia micului poznaș- ‘’Distracție în familie la superlativ’’. Din sală, pardon, din sufragerie se aud hohote de râs și aplauze frenetice! Spectacolul se încheie cu mândria realizării unui reprezentații de neuitat.

Cortina se trage, dar în spatele său abia acum începe organizarea calendarului următorului repertoriu! ☺

Creativitatea la copii - moduri de a încuraja creativitatea copiilor

Creativitatea este un talent înnăscut, o predispoziție exclusiv genetică, o trăsătură cu care fie ne-am născut înzestrați, fie n-am câștigat-o la loteria genelor. Și așa cum nu toți copiii sunt la fel de inteligenți, la fel nu sunt toți copiii în egală măsură de creativi.

Acesta este probabil unul dintre cele mai răspândite mituri despre creativitate. De fapt, creativitatea este mai mult abilitate, decât talentul înnăscut, și este o abilitate pe care părinții o pot sprijini în dezvoltarea copiilor.

Creativitatea este o componentă cheie a sănătății și fericirii și o abilitate de bază, pe care copiii trebuie să o exerseze și dezvolte. Ea nu se limitează la expresia artistică și muzicală – este esențială și pentru știință, matematică și chiar inteligență socială și emoțională. Fiind cea mai liberă formă de exprimare de sine, indiferent de modul prin care alegem să facem asta, creativitatea, capacitatea de a crea ceva din sentimente și experiențe personale, poate reflecta și alimenta sănătatea emoțională a copiilor. Experiențele pe care le au copiii în primii ani de viață pot spori semnificativ dezvoltarea creativității lor.

Și ajungând „oameni mari”, persoanele creative sunt mai flexibile și rezolvă mai bine problemele, ceea ce le face mai capabile să se adapteze la progresele tehnologice și să facă față schimbărilor, precum și să profite de noi oportunități.

Credem că nu mai este nevoie să explicăm de ce încurajarea creativității la copii este un factor esențial în dezvoltarea lor din toate punctele de vedere, așa că vom trece direct la sfaturi.

Creează cadrul pentru autonomie sau, altfel spus, “lasă copilul să facă ce vrea!”

Ca să ne înțelegem: cu siguranță nu ne gândim la lucruri care i-ar putea pune în pericol în vreun mod siguranța copilului! Nu încurajăm neglijența, ci ne referim aici la libertatea de a alege. Fie că vorbim despre a permite copilului să își aleagă singur jocurile care îi fac plăcere, ocupațiile cu care să-și umple timpul sau materialele cu care să lucreze, important este să încurajăm gusturile și preferințele proprii. Creând cadrul pentru autonomie, copilul își poate explora ideile și testa imaginația, dezvoltându-și astfel creativitatea.

Asigură-i cadrul și resursele pentru exprimarea creativă

Cu riscul de a găsi un perete sau doi redecorați, asigură-te că-i oferi acces copilului la materiale de pictură, desen, confecții, de la acuarele, la creioane colorate, carioci sau chiar cretă și până la lipici și foarfece. Nu e nevoie să investești o mică avere în rechizite, dar nici nu ar trebui să lași exprimarea creativă doar pentru orele de desen și lucru manual de la școală. Poți, de asemena, amenaja un mic colț în casă, în care copilul să știe că se poate refugia pentru activități de acest gen. Orice formă de artă, vizuală, muzicală, dezvoltă abilitățile creative ale copilului și îi poate chiar trezi adevărate pasiuni în viitor.

Ascultă, nu interpreta. Întreabă, nu explica.

Încearcă să oferi cât mai puține interpretări personale activităților copilului tău. De exemplu, nu-i spune că pictura lui seamănă cu un copac, dacă el încearcă să-ți explice că a desenat o pisică cu colți de dinozaur. În schimb, pune-i cât mai multe întrebări despre cum vede el desenul respectiv, care-i lumea în care ar trăi pisica cu colți de dinozaur, cine mai locuiește acolo etc. Pornește alături de el în acea călătorie și lasă-l pe el să fie ghid. Prin faptul că el îți permite să intri în lumea lui, nu doar că îi vei stimula creativitatea, dar vei descoperi o altfel de conexiune în relația voastră.

Diversifică experimentarea

Creativitatea nu se regăsește doar în artele vizuale sau muzicale. Caută modalități de a-i oferi copilului experiențe multi-etnice, multiculturale sau comunitare. Activități precum excursii pe teren, sărbătorirea unor sărbători diferite de ale voastre alături de alte grupuri etnice pot îmbunătăți considerabil procesul creativ. Cu cât copiii beneficiază de experiențe cât mai variate în viața lor, cu atât este mai vastă înțelegerea asupra lumii înconjurătoare și mai bogată sursa de inspirație pentru expresia creatoare.

Încurajează gândirea divergentă

Nu trebuie să ne temem de a fi contraziși. Copiii nu trebuie să fie de acord tot timpul cu tot ce zicem. Din contră, pentru a încuraja creativitatea și gândirea diferită, trebuie să provocăm copiii să nu fie de acord cu noi. Atunci când găsesc o soluție, să îi provocăm să caute alternative, să ne spună în câte alte moduri ar putea evolua o situație sau s-ar mai putea rezolva problema. O gândire divergentă explorează totalitatea posibilităților, iar persoanele obișnuite să nu se limiteze la un singur mod de a vedea lucrurile tind să fie cele care gândesc „în afara cutiei”.

Recompensează procesul, nu rezultatul

Succesul sau reușitele sunt niște concepte subiective și interpretabile, chiar și pentru adulți, care deseori pun presiune, chiar și când nu este cazul. Impactul, nu neapărat pozitiv, poate fi chiar mai mare asupra unui copil, care oricum are un alt nivel de înțelegere asupra lumii. Mult mai benefic pentru dezvoltarea copilului este să punem accent pe proces, nu pe rezultat, să punem întrebări de genul: te-ai distrat? Ce ți-a plăcut la această activitate? Ai vrea să o repeți? În acest mod încurajăm deschiderea copilului către experiențe, încurajăm efortul, și nu condamnăm niște rezultate evaluate după standarde neunitare.

Încurajează jocul și joaca liberă

Există 4 tipuri de joacă. Pentru definirea lor, luăm în calcul cine o inițiază (adultul sau copilul) și cine o controlează (adultul sau copilul), după cum urmează:
Tipuri de joacă

Dacă joaca este inițiată de adult și controlată tot de adult, ea este în continuare joacă, dar este structurată, deseori urmărește un obiectiv educațional.

Dacă este inițiată de adult, dar este ulterior controlată de copil, joace devine doar ghidată, adultul a stabilit obiectivul sau direcția, dar copilul își poate aduce aportul de idei în joc.

Joaca poate fi și inițiată de copil, și la acel joc se alătură și adultul, pătrunzând astfel în lumea celor mici. Acest gen de joacă este cel co-optat.

Tipul care încurajează cel mai tare creativitatea copilului este joaca liberă, cea inițiată și controlată în totalitate de copil. Este forma de joacă lipsită de inhibiții, desfășurată în totalitate în termenii copilului, și cea care îi permite cea mai multă libertate de exprimare.

Ai grijă la consumul de tehnologie

Acesta este un sfat cu două tăișuri. Este important pentru dezvoltarea copilului tău să cunoască noutățile din lume și realitatea tehnologică în care trăim. Suntem înconjurați de tehnologie în continuă dezvoltare și copiii nu ar trebui privați în totalite de progresul lumii digitale.

În același timp, mulți cercetători cred că am schimbat fundamental experiența copilăriei într-un mod care poate afecta dezvoltarea creativă. Companiile de jucării și divertisment alimentează copiii cu un flux nesfârșit de personaje prefabricate, imagini, recuzită și linii de produse, care le permit copiilor să își odihnească imaginația. Copiii nu mai trebuie să-și imagineze un băț că este o sabie într-un joc sau o poveste pe care tocmai și-au imaginat-o, pentru că au alternativa de a juca Star Wars cu un șablon de lumină identic cu cel din film, în costume fabricate pe dimensiunea lor, pentru rolul specific pe care vor să îl joace.

Soluția nu este să privăm copiii în totalite de tehnologie, televizor, tabletă, jocuri video, ci să asigurăm un echilibru între expunerea la ele și timpul petrecut fără ele.

Acestea au fost sfaturile noastre pentru a sprijini dezvoltarea creativității la copii, sperăm că v-am încurajat să deveniți cât mai creativi în relația cu copiii voștri!

Badminton, jocul în aer liber pentru super distracție în familie

Zilele frumoase au sosit! Raze calde de soare, copaci înverziți, ciripit de păsărele și... fluturași. Fluturași de badminton ce se văd în fața blocurilor, în parcurile dimprejur, în curțile pline de copii...

Pentru că da, badmintonul este unul dintre jocurile preferate atât pentru părinți, cât și pentru copii. Stârnește veselie și, în plus, asigură o condiție fizică și psihică de invidiat.

Echipamentul pentru badminton

Înainte de a da fuga în spațiile unde puteți desfășura această activitate fizică, mergeți în magazinele de specialitate și cumpărați echipamentul și accesoriile necesare: șosete care să vă susțină călcâiul, șepci cu protecție UV, rachete de calitate, fileuri și, evident, cât mai mulți fluturași.

Badmintonul, un joc al coordonării

Pe lângă activitatea fizică ce solicită mai multe grupe de mușchi, badmintonul este un joc al echilibrului, coordonării și mobilității.

Totodată, fiecare lovitură cu racheta dezvoltă atenția, orientarea în spațiu, stimulează concentrarea, dar și memoria vizuală. La aceste beneficii motrice și cognitive, se adaugă cele asupra moralului. Altfel spus, badmintonul alungă stresul și induce o stare de bine oricând.

Așadar, odată ce instructajul este bine făcut, rămâne doar să dați startul distracției. Dar, stați! Se pare că cineva încearcă să stea pe tușă! Este cumva mama?

Don’t worry! Amintiți-i doar că badmintonul ajută la arderea a aproximativ 500 de calorii și păstrarea unei siluete perfecte: antrenează mușchii picioarelor, brațelor, dar și ai abdomenului. În plus, este un bun exercițiu cardio, ce crește rezistența și accelerează metabolismul.

După ce toți cei dragi sunt așezați în formație, puteți începe jocul propriu-zis, fie în echipe de câte doi, fie individual. La fiecare victorie sau hohot de râs, nu uitați să imortalizați momentul!

Din când în când, răsfoitul albumului de poze va deveni o adevărată plăcere prin care vă reamintiți de cele mai distractive clipe alături de membrii familiei!

10 idei de confecții ușor de făcut din carton

Nu știm dacă putem numi un obiect mai versatil decât tubul de carton de la hârtia igienică, atunci când vine vorba de confecții și lucru manual. Întrunește toate condițiile necesare pentru a se dovedi un accesoriu must have în trusa oricărui amator de crafts, indiferent de vârstă. Cui nu i-ar face plăcere să construiască girafe sau dragoni din carton?

Mai jos am pregătit o listă cu 10 categorii de obiecte care se pot crea pornind de la un tub de carton rămas de la hârtia igienică, la care adăugăm puțină creativitate, niște lipici și foi colorate, rețete garantate pentru distracție cu întreaga familie.

1. Binoclu

Ingrediente:
- 2 tuburi de carton
- Hârtie colorată, după preferințe
- Carioci sau creioane colorate
- Lipici
- Capsator sau elastic de gumă
- O panglică

Primul pas este să dăm cele două tuburi de carton cu lipici, după care să decorăm cartonul cu foaia colorată pregătită. Poți opta să învelești cartonul în culoare sau să decupezi diferite forme și apoi să le lipești. Poți și doar să desenezi forme și figuri direct pe carton, rămâne la latitudinea ta ce preferi. Urmează prinderea celor 2 tuburi de carton unul de altul, pe care le poți capsa folosind un capsator, să reziste mai bine decât doar cu lipici. Alternativa ar putea fi banda adezivă sau folosirea unui elastic de gumă. În ultima etapă, facem 2 găuri micuțe, pentru a prinde panglica, și gata! Tu și micuțul tău sunteți gata de expediție cu un binoclu nou-nouț!

2. Marionete și păpuși

Ingrediente:
- 10 tuburi de carton
- Ață mai groasă
- Foi colorate
- Lipici
- Foarfecă

Important la acest gen de confecții este ca marioneta sau păpușa să aibă „încheieturile mobile”. Avem nevoie, așadar, de 9 tuburi de carton (un trunchi, 2 brațe, 2 antebrațe, 2 coapse, 2 gambe), la care trebuie să ajustăm dimensiunea și pe care trebuie să le ornăm de dinainte (lipim foi colorate sau desenăm în prealabil pe ele). O dată pregătite piesele de bază, acestea vin prinse unele de altele cu ață și ac. Vom încerca să le coasem doar într-un singur punct de întâlnire, pentru a asigura flexibilitate membrelor. Urmează gâtul și capul, pe care le putem confecționa dintr-un singur tub, pe care îl tăiem și decorăm adecvat marionetei pe care dorim să o creăm. La final, putem face diferite costumașe pentru personaj, fie din hârtie, fie din material textil.

3. Girafe, căluți sau alte patrupede

Ingrediente:
- 5 sau mai multe tuburi de carton
- Foarfecă
- Hârtie colorată sau material textil
- Lipici sau ață și ac
- Banda adezivă

Pornim de la trunchi, pe care îl vom face dintr-un tub de carton. La trunchi atașăm picioarele, fie alte tuburi întregi, fie tăiem pe verticală un tub în 4 bucăți cât de cât simetrice. Anexăm apoi gâtul, a cărui lungime o ajustăm în funcție de animăluțul pe care vrem să îl confecționăm. Pentru o girafă avem nevoie de 2 tuburi, pentru o zebră, un căluț sau alte patrupede unul singur, o jumătate sau chiar un sfert de tub, tăiat în lățime. Atât gâtul, cât și picioarele pot fi lipite cu bandă adezivă. Dintr-un alt tub formăm capul. Parcă începe să prindă formă, așa-i?

Următorul pas este să învelim animăluțul în materialul textil ales și să îl coasem la îmbinări. Dacă am optat pentru foi colorate, va fi nevoie de lipici. O dată acoperit, putem trece la ultima parte: cea de finisări: ochi, urechi, coadă, pe care le putem confecționa din foi colorate și carton și lipici.

4. Bufnițe, pinguini și alte păsări

Inrediente:
- 1-2 tuburi de carton
- Hârtie colorată
- Lipici
- Carioci

O propunere rapidă de jucărie din carton ar putea fi o pasăre. Luăm un tub de carton rămas de la hârtia igienică și îl decorăm. Fie că alegem să lipim hârtie colorată, fie că desenăm direct pe carton, important este ca figurina confecționată să „primească” un cioc și 2 ochi. Dacă ne dorim să confecționăm o bufniță, putem îndoi ușor un capăt al tubului, pentru a obține forma aceea de „U”, pentru penele orientate în sus de la nivelul capului. Dacă ne dorim să facem un pinguin, mai avem nevoie de 2 bucăți de hârtie pentru picioare. Ne putem folosi creativitatea pentru a dezvolta orice! Urmează pasul următor: pregătirea aripilor, pe care le putem decupa din carton sau hârtie, și lipi ulterior pe lângă trunchiul pregătit anterior. Am obținut o pasăre din carton în doi timpi și trei mișcări. N-a fost deloc greu, așa-i?

5. Buburuze, fluturași și alte insecte

Ingrediente:
- Un tub de carton
- Carioci
- Hârtie colorată
- Lipici

Pașii sunt cam aceiași ca pentru confecționarea unei păsări din carton: avem nevoie de un corp, pe care îl decorăm cu hârtie colorată, avem nevoie de un set de aripi, preferabil din hârtie, decupate într-o formă sugestivă, și mai avem nevoie de niște antene. În ceea ce privește modelul de decor, de la buline, la dungi și desene, vă puteți da frâu liber imaginației și vedeți ce iese.

6. Organizatoare de pensule, machiaj, instrumente de scris

Ingrediente:
- Minim 4 tuburi de carton
- Hârtie colorată
- O bucată de carton dreaptă
- Foarfecă
- Lipici
- Carioci

Nu orice decidem să confecționăm trebuie să aibă rol de jucărie. Putem opta și pentru ceva mai pragmatic, cum ar un set de organizatoare pentru instrumentele de scris sau chiar pentru cosmetice, dacă acasă aveți o mică prințesă în devenire. Avem nevoie de o bucată de carton dreaptă, pe care să o folosim pe post de suport, pe care vin lipite tuburile de carton. Putem opta pentru un aspect simetric și păstra toate tuburile la același nivel sau le putem tăia la înălțimi diferite. O dată pregătite, tuburile trebuie decorate, fie cu hârtie colorată, fie cu cariori, și apoi lipite pe cartonul suport. Atât a fost, acum avem un organizator gata să găzduiască instrumentele de scris sau cosmeticele.

7. Castele, turnuri, fortăreață, căsuțe

Ingrediente:
- Minim 5 tuburi de carton
- O foaie A4 sau o bucată de carton dreaptă
- Foi colorate
- Scobitori
- Lipici
- Carioci

Rețeta pentru un castel din carton este chiar mai simplă decât ai crede. Ai nevoie de o foaie sau o bucată de carton drept, pe care vin „montate” tunurile, pe care le decorăm înainte. Tăiem tuburile din carton la înălțimi diferite și le decorăm cu hârtie colorată. Putem desena ferestre și porți masive de lemn, pentru un plus de autenticitate. Acestea vin apoi lipite pe cartonul sau foaia folosită pe post de bază. La final tăiem forme rotunde din hârtie, din care facem coifuri micuțe, pe care le lipim deasupra turnurilor pe post de acoperiș. Puteți improviza și câteva stegulețe folosind hârtie și scobitori. Acum, castelul este gata pentru jocul cu cavalerii!

8. Accesorii

Ingrediente:
- Tuburi de carton
- Foarfecă
- Lipici
- Mohair

Cât de simplu putem obține niște accesorii pentru mici și mari, deopotrivă. Luăm câteva tuburi de carton, în funcție de câte brățări vrem să confecționăm, le tăiem la grosimea dorită și le dăm cu lipici. Înfășurăm mohairul pe fiecare bucată taiată, astfel încât să acoperim orice zonă de carton și gata! Am obținut o brățară. Dacă doriți, vă puteți inspira în crearea lor din costumele purtate de supereroi, cei mici sigur se vor bucura să poate brățară ca Batman sau Wonder Woman!

9. Ștampile pentru pictat

Ingrediente:
- Tuburi de carton

Da, chiar e atât de simplu, nu avem nevoie de nimic în plus! Putem deforma tubul de carton, pentru a obține forme cu colțuri, pătrate sau steluțe, putem încerca și formarea unei inimioare. Următorul pas este să îmbibăm marginea tubului cu acuarele și suntem pregătiți să punem ștampile!

10. Crocodili, rechini și dragoni

Ingrediente:
- 1 Tub de carton
- Foarfecă
- Lipici
- Hârtie colorată

Nici pe băieți nu i-am uitat. Dacă acasă vă așteaptă un mic prinț, nu o prințesă, poate nu va dori să confecționeze brățări. Puteți încerca, așadar, un crocodil, un rechin sau un dragon, sunt la fel de ușor de construit. Începem cu trunchiul, pe care îl obținem din tubul de carton, așezat orizontal. Este nevoie să tăiem 2 bucăți dintr-un capăt al cartonului, pentru a crea gura crocodilului, pe care mai apoi îl îmbrăcăm în hârtie colorată. Pregătim ulterior dintr-o foaie albă sau o bucată de carton mai subține setul de dinți, prin a tăia în zig-zag 2 bucăți (dantura de sus și dantura de jos). Vom mai avea nevoie de picioare, dacă vorbim de crocodil, sau de aripile de înotat pentru rechin sau chiar de solzi pentru dragon. Oricare dintre aceastea le obținem tot din hârtie sau carton. Toate „accesoriile” vin apoi lipite pe trunchiul sau în gura jucăriei în devenire. Dragonului îi puteți face și câteva flăcări din hârtie creponată, pentru un efect mai dramatic.

Bonus

11. Ornamente de Crăciun

Vă încurajăm să vă folosiți creativitatea și în contexte mai ieșite din comun. Puteți încerca să confecționați împreună cu cei mici chiar și câteva decorațiuni de Crăciun, folosind tuburi de la hârtia igienică, hârtie colorată, lipici, carioci și vată. De la brăduți la omuleți de zăpadă și globuri de pus în pom, opțiunile sunt nenumărate.

Cât de ușor, nu? Cu puțină creativitate și niște răbdare, putem crea un întreg univers pentru cei mici, o jucărie nouă și timp de calitate petrecut împreună, și toate acestea dintr-un simplu carton!


Sperăm că v-a plăcut lista noastră, vă așteptăm pe blog pentru mai multe idei de distracție în familie.

Cum învață copiii? – Sfaturi pentru a sprijini învățarea la copii

Distracția în familie o atribuim mereu unei imagini cu joacă și jocuri, relaxare și divertisment. Dar oare doar la atât ne putem rezuma?

Relaxarea și joaca au roluri esențiale în dezvoltarea sănătoasă a copiilor și a unei relații armonioase în familie, însă credem că distracția poate fi îmbinată cu activități educaționale. Efectul de experiență inedită în familie poate fi cel puțin la fel de apreciat.

Vorbim despre învățare atunci când am achiziționat concepte, noțiuni stabile și suntem în stare să formulăm răspunsuri adaptative noi. Acest proces presupune percepție, observație, atenție, concentrarea atenției, gândire cu operațiile aferente gândirii, motivație, voință, pe scurt, o sumedenie de acțiuni, una mai complexă decât cealaltă. Rezultatul este unul clar: spunem că am învățat ceva atunci când putem opera cu acele concepte în orice direcție (să emitem, să răspundem).

De asemenea, când ne gândim la învățare, facem referire în egală măsură la ultima lecție de geografie, în care trebuiau parcurse tipurile de roci din România, dar și concepte care țin de dezvoltarea copiilor, precum socializarea, empatia, spiritul econom. Tot ceea ce suntem noi ca individ și personalitate se dezvoltă prin învățare, prea puține aspect le aducem cu noi genetic.

Având această clarificare în minte, v-am pregătit un scurt articol, în care vă prezentăm câteva sfaturi pentru a sprijini învățarea la copii și crea experiențe distractive în familie.

Înainte de a intra în detalii trebuie să înțelegem că nu toate sfaturile se aplică oricărui copil. În funcție de vârstă, există anumite trăsături specifice care țin de dezvoltarea copilului.

Repetiție și imitație pentru cei mici (1-3 ani)

Când vorbim de copilăria timpurie (de la 1 an până la 3 ani), de exemplu, trebuie să ținem cont că pentru copil, tot universul se filtrează prin prisma propriei persoane. Acum își descoperă simțurile și răspunsurile date de acestea, devine conștient de propria persoană. De aceea, învățarea are loc cel mai mult experimentând, privind, pipăind, gustând. Toate jucăriile sunt bune de mestecat, toate obiectele trebuie atinse. De asemenea, mecanismul de învățare la vârsta aceasta este de regulă prin imitație. Dacă dorim să sprijinim copilul în a învăța cât mai multe, trebuie să încurajăm repetiția, sa pronunțăm cuvintele clar, rar, și crea cadrul pentru ca acesta să poată imita și repeta.

Joacă liberă și joacă structurată pentru preșcolari (3-6 ani)

La preșcolari (3-6 ani), centrul universului se schimbă pe familie și ușor și spre tovarășii de joacă. Sporește forța fizică a copilului, se îmbunătățesc abilitățile motorii. Se amplifică independența și autocontrolul. Jocul, creativitatea și imaginația sunt din ce în ce mai elaborate, dar gândirea este încă imatură, motiv pentru care apar o mulțime de idei “ilogice” despre lume. De asemenea, este o vârstă caracterizată de un comportament puternic egocentric. Copiii abia acum încep să dezvolte înțelegerea perspectivei celorlalți. Învățarea are loc primordial prin joacă, joacă liberă pentru a stimula creativitatea sau joacă organizată și coordonată de adult, pentru a deprinde anumite concepte.

Jocuri logice pentru școlarii mici (6/7 – 10/11 ani)

Când ne gândim la școlarii mici (6/7 – 10/11 ani), ținem cont că prietenii devin din ce în ce mai importanți. Copiii încep să gândească logic, gândirea lor este în mare parte concretă, motiv pentru care jocurile matematice, logice stimulează o dezvoltare armonioasă. Învățarea începe să aibă loc mult mai structurat, copilul începe să meargă la școală și intră în contact cu medii organizare, este nevoit să preia cunoștințe organizate, nu doar din zbor, prin imitație sau joacă. Trecerea de la mediul creativ și nestructurat la cel organizat poate fi dificilă pentru cei mici, așa că rolul nostru este de a crea cadrul, pentru ca această tranziție să aibă loc cât mai ușor, îmbinând în continuare lecțiile și temele cu joaca și distracția.

Activități extracurriculare și explorare pentru preadolescenți (10/11 – 14/15 ani)

Cu cât avansăm în vârsta copiilor, cu atât influențează dezvoltarea fizică mai mult dezvoltarea emoțională și intelectuală a copilului. La preadolescenți (10/11 – 14/15 ani), de exemplu, au loc modificări majore la nivel fizic și psihic. Fetele şi băieţii se maturizează biologic, iar personalitatea li se dezvoltă intens. Deşi activitatea lor fundamentală rămâne învăţarea teoretică şi practică, la această vârstă apar interese şi aptitudini din ce în ce mai bine conturate. Aceştia intră în relaţii din ce în ce mai complexe atât cu generaţia lor, cât şi cu cei din alte generaţii. Este o perioadă în care structura personalităţii se dezvoltă în mod inegal, ei trăind puternice contradicţii între comportamente specific copilăreşti, nevoie de protecţie şi anxietate, specifică vârstelor mici şi atitudini învăţate datorită influxurilor sociale care îi împing spre autonomie. Pentru a sprijini învățarea și dezvoltarea armonioasă la această vârstă dificilă, trebuie să arătăm constant empatie față de schimbările de atitudine și stare și să cream cât mai multe oportunităţi de cultivare a intereselor proprii, a creativităţii. Copiii trebuie încurajați să își dezvolte hobby-uri, să încerce activități extrașcolare, să meargă la ateliere, să testeze și experimenteze.

Dincolo de efectele creșterii și dezvoltării la copii, care influențează modul de învățare, nu trebuie să ignorăm nici preferințele personale. Indiferent de vârstă, o dată ce ne familiarizăm cu învățarea structurată, trebuie să ținem cont și de faptul că informațiile pot fi asimilate vizual, auditiv sau kinestezic (prin atingere și mișcare). Cu toții avem moduri prin care „învățăm mai ușor”. Pentru orice subiect pe care dorim să îl parcurgem sau pentru orice lecție care trebuie învățată, pentru a asigura învățarea eficientă, trebuie să îmbinăm modalitățile de asimilare a informațiile (citim, ascultăm și încercăm să aplicăm pe cont propriu). Așa poate și copilul descoperi ce i se potrivește.

Ținând cont de specificul vârstei și preferințele de învățare, putem organiza activități în familie, care să aibă atât un impact pozitiv în dezvoltarea copilului și care să contribuie la crearea de experiențe speciale pentru fiecare membru al familiei, fie el mare sau mic.

6 Rețete de pregătit alături de întreaga familie

Bucătăria poate fi un loc fascinant pentru copii. Adulți care lucrează rapid, aburi care se ridică din diferite oale de pe aragaz, mirosuri diverse, poate fi intrigant chiar și pentru cei mai mari. În același timp, dincolo de curiozitatea celor mici, poate fi o adevărată provocare să găsim acele rețete, care ne permit să îi avem și pe cei mici alături și să îi implicăm, fără a-i pune în pericol pe ei sau masa pe care o pregătim.

Știm că nu este întotdeauna convenabil să îi avem și pe cei mici alături, atunci când ne-am pus în gând să pregătim următoarea masă caldă, așa că am pregătit câteva rețete în ajutor, pe care le puteți încerca împreună cu cei mici.

Chili con carne

Poate că nu este tocmai o rețetă tipică bucătăriei românești și nici primul gând atunci când ne gândim ce să mai gătim, dar chili con carne este cu siguranță una dintre cele mai sățioase și permisive opțiuni. Boabele fragede de fasole, porumb, carnea și roșiile sunt gătite cu o varietate de condimente pentru o tocană simplă, dar satisfăcătoare, care este incredibil de aromată. Propunerea noastră de rețetă conține carne de curcan tocată, care este o alternativă excelentă la carnea de vită, mai ușoară și mai rapid de gătit.

Se poate servi cu crackers de brânză și chips-uri din porumb.

Cum vă pot ajuta copiii: copiii pot ajuta la cântărirea gramajelor, a ingredientelor și condimentelor, precum și la pregătirea și deschiderea conservelor

Rulouri de pizza cu zucchini și pesto

Rulourile de pizza sunt o modalitate foarte creativă de a folosi tot ce ne-a rămas prin frigider și a crea ceva delicios sau chiar de a strecura legume sănătoase în meniul celor mici. Putem folosi orice legume avem la îndemână și adăuga la baza de blat și sos.

Majoritatea copiilor adoră pizza, așa că rulouri de pizza pot fi mijlocul ideal de a deghiza ingrediente mai puțin câștigătoare, precum dovlecei, zucchini, vinete sau orice considerăm sănătos pentru alimentația copiilor. Recomandăm folosirea sosului pesto ca alternativă la cel de roșii, pentru un plus de aromă.

Cum vă pot ajuta copiii: cu siguranță îi putem încredința pe cei mici cu sarcina deosebit de importantă de întindere a aluatului sau chiar de umplere a rulourilor cu legume, o dată ce acestea sunt gata, fără a ne face griji că s-ar putea răni.

Paste cu chifteluțe

O astfel de rețetă nu mai are nevoie de argumente pentru convingere, puțini copii ar refuza o porție sănătoasă de paste cu chifteluțe în sos de roșii sau sos marinat. Pentru chifteluțe avem nevoie de carne tocată, un ou, ceapă tocată, pătrunjel verde tocat, usturoi, sare și piper după gust, puțină făină sau pesmet fin și ulei pentru prăjit. La chifteluțele prăjite adăugam pastele fierte și sosul de roșii (care poate fi cumpărat, sau făcut din bulion, ceapă călită, un strop de făină și sare după gust). Puteți lua în considerare cârnăciori tăiați bucăți, ca alternativă la chifteluțe.

Cum vă pot ajuta copiii: de la umplerea vaselor cu apă, pentru fierberea pastelor, la amestecarea ingredientelor pentru chifteluțe și chiar la rulatul lor în formă rotundă, copiii își pot aduce și ei contribuția la această rețetă.

Crispy strips, făcute în casă, la cuptor

Știm cu toții că nicio propunere de meniu din zona fast food n-ar fi refuzată de cei mici, așa că de ce să nu le oferim exact ce-și doresc și să existe și o opțiune mai sănătoasă în același timp?

Fâșiile de pui le putem îmbiba ulterior în orice sos, după propriul plac. Secretul este să le punem la cuptor, învelite într-un strat de faină cu ou și fulgi, pentru a deveni crocante. Pentru sosuri, putem apela din nou la creativitate și crea ceva după preferințele familiei. De la maioneză făcută în casă, la sos de roșii, iaurt, muștar și diferite alte combinații, sosurile pentru crispy strips pot satisface toate gusturile.

Cum pot ajuta copiii: lăsați-i să tăvălească fâșiile de pui în amestecurile pregătite pentru stratul crocant. Implicați-i la pregătirea sosurilor prin amestecarea ingredientelor alese în prealabil. Cu siguranță se găsesc activități în care pot contribui și cei mici.

Orzo cremos cu spanac și parmezan

Nu, n-a fost o greșeală de exprimare acolo. Pentru cine nu este familiarizat cu denumirea, Orzo sunt paste care au forma boabei de orez. În propunerea noastră de rețetă se pot înlocui cu orice tip de paste, dar le recomandăm în special pe cele de dimensiuni mici. Desigur, la fel de bine se potrivește rețeta chiar și cu orez.

Avem nevoie de orzo, de ulei de măsline, de o ceapă albă, mare, de 2-3 căței de usturoi, de smântână dulce pentru gătit, de parmezan și spanac.

Cum pot ajuta copiii: îi putem implica pe cei mici în a umple vasul cu apă pentru fieberea pastelor, în spălarea frunzelor de spanac, în pregătirea ingredientelor și în a da parmezanul pe răzătoare.

Cheesecake cu fructe

Bineînțeles că nu putea lipsi și o propunere de desert din lista noastră. Și ce putea fi mai potrivit decât un cheesecake cu fructe? Avem nevoie de biscuiți, unt, brânză de vaci, zahăr, gelatină și fructe, după preferințe, pe care, după preparare, va fi nevoie să le lăsăm peste noapte în frigider.

Cum pot ajuta copiii: cu siguranță zdrobirea biscuiților și tatonarea amestecului de biscuiți cu unt în tava de prăjitură sunt activități adecvate pentru cei mici. De asemenea, în pregătirea stratului de fructe pisate cu gelatină, și apoi ornarea rezultatului final, cei mici și-ar aduce cu mult entuziasm contribuția.



Sigur nu se încheie aici lista de rețete care pot fi pregătite alături de întreaga familie. Cei mici își pot aduce contribuția în orice alegere de meniu, atâta timp cât dorim să creăm cadrul pentru ca ei să se poată implica, chiar dacă asta înseamnă că timpul de pregătire s-ar putea prelungi puțin. Să-i lăsăm să ajute acum în bucătărie înseamnă că vor învăța să stăpânească câteva abilități de bază. Indiferent cât de simplă sau complexă este rețeta aleasă, gătitul împreună poate fi o nouă ocazie de timp petrecut în familie și o posibitate de învățare inedită.

Cum să personalizați șervețelele de hârtie pentru aniversarea copilului?

3,2,1 ... și numărătoarea inversă până la aniversarea ștrengarului vostru a început. Confetti, pinata, ghirlande fel de fel, invitații colorate și o gașca mare de prieteni.

Dar cum îi captați atenția până când ziua cea mare va sosi?! Nimic mai simplu! Întrebați-l care este tematica aleasă de el pentru petrecerea de anul acesta și demarați împreună cel mai cool proiect – șervețele personalizate.

Distracția în familie începe cu un simplu șervețel de masă

Mickey Mouse sau Cars? Elsa sau Minnie? Este de la sine înțeles, eroul său preferat Disney nu trebuie să lipsească de la party, și mai ales de pe șervețelele de hârtie, de unde le va zâmbi ștrengărește invitaților, în timp ce savurează delicioasele preparate.

Dar, oare cum îl faceți să ajungă acolo?

Cumpărați un pachet de șervețele de masă, în culoarea preferată de cel mic, și cu ajutorul unui șablon ce are forma personajului de desene animate, poziționat în colțul unuia dintre pătratele șervețelului împăturit, conturați marginea acestuia. Dați ștafeta mai departe și îndrumați-l pe prichindel să coloreze corpul acestuia cu carioci, însă fără să accentueze foarte tare culoarea pentru a nu se distribui în afara modelului.

O altă modalitate este să lipiți stickere cu eroul favorit. Trebuie doar să mergeți la librăria din apropiere ori să le comandați de pe site-urile de specialitate, împreună cu alte accesorii pentru petrecere.

După ce a terminat această sarcină, următoarea etapă este să noteze în centrul șervețelului cele mai importante detalii: data în care va avea loc petrecerea și numele său. Aici îi puteți da o mână de ajutor și să creionați cifrele și literele într-un font cât mai atractiv. Apoi, așezați-le frumos într-o cutie până în ziua petrecerii.

#Goodtoknow Primele care vor apărea pe lista finală de cumpărături sunt ghivecele de rozmarin și lavandă!

Poate vă întrebați de ce? Cu câteva ore înainte de party, atunci când mama decorează masa cu pahare și farfurii haioase, tati și cel mic vor rula șervețelele de hârtie, le vor lega cu sfoară și insera în mijloc crenguțe de plante aromate. Va fi touch-ul final pentru o amintire parfumată, creată de cele mai dibace mânuțe.

Cu set-up-ul realizat spuneți voi ce a mai rămas... Let’s party! ☺

Atelierul de lectură din parc

"Copiii devin cititori în poala părinților lor", spune citatul celebrei autoare de cărți pentru copii, Emilie Buchwald. Cu alte cuvinte, așeazați confortabil în fotoliul pentru citit, prichindeii răsfoiesc din scoarță în scoarță povestioara preferată. Doar așa au văzut la mami și la tati, în zilele lor dedicate relaxării: volumele îndrăgite alături de o cafea aromată.

Iar când razele soarelui îi bat în fereastră, inspirația îi vine pe dată. Vine în fugă către voi și vă invită… la atelierul de lectură din parc.

De ce aveți nevoie pentru organizarea aventurii?

Invitația este deja lansată, însă ‘’bagajul’’ este gata pentru un mise-en-place ca la carte sub cerul liber?

Așadar, primele obiecte la care vă gândiți să le luați cu voi sunt pernuțele pe care veți sta, acompaniate de o pătură pufoasă întinsă pe iarbă, cărțile cu povești și multă voie bună.

Al doilea pas este să puneți într-un coș de picnic fructe, legume, mici sandwichuri împachetate în prosoape de bucătărie. De asemenea, nu uitați de sticluțele cu apă, smoothiurile delicioase sau ceaiurile sănătoase. Copiilor le face o adevărată plăcere să savureze mici gustări în timp ce ascultă istorioare.

Odată ajunși în parc, cu siguranță se vor alătura și prietenii celor mici. De aceea este important să căutați un loc umbros, la poalele unui copac, pentru a simți din plin răcoarea și mai ales conexiunea cu natura.

De ce în aer liber?

Chiar așa, de ce în aer liber? Aflați în parc sau în orice loc outdoor, peisajul din împrejurimi îi va ajuta să își imagineze eroii într-un anumit spațiu, să contureze povestea și să descopere anumite lucruri despre lumea înconjurătoare.

Acestea fiind zise, începeți lectura în aer liber! Încercați în timp ce citiți să vă transpuneți în pielea personajelor, iar atunci când spuneți replicile acestora să faceți anumite inflexiuni ale vocii. Datorită lor, prichindeii deprind anumite modalități de exprimare și empatizează în egală măsură cu trăirile acestora.

Iar când ultimul cuvânt al povestirii este ‘’Sfârșit’’, fiți spontani și continuați imediat cu ”Și acum începe distracția!’’. Pentru că da! Cei mici vor fi interesați să povestească într-un mod interactiv și amuzant povestea lor preferată.

Și, apropo! Când ați planificat următorul atelier de lectură din parc?

Distractie cu Familia folosește cookies
Pentru a oferi o experiență bună de utilizare folosim cookies. Puteți citi mai mult despre cookies în pagina Politica Cookie.
Prin inchiderea acestui mesaj sau prin apăsarea pe "Continuare" vom considera ca sunteți de acord și acceptați politica cookies.
ContinuareMai multe informații despre cookie
x